Iasi Cultural Trophy 2015

Iasi Cultural Trophy 2015 – 2-3 Octombrie

Iasi Cultural Trophy 2015

Iași Cultural Trophy este o competiție automobilistică pentru amatori, care are ca scop promovarea obiectivelor culturale și turistice ale orașului, în contextul candidaturii municipiului Iași la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Totodată, prin această acțiune a clubului sportiv XS Motorsport Iași, organizator al competiției automobilistice “Raliul Iașului” și campion la organizare în cadrul Campionatului Național de Raliuri în anii 2014 – 2015, se dorește responsabilizarea participanților la traficul urban și obișnuirea acestora cu elementele tehnice ale unui raliu care implică porțiuni cronometrate și segmente de drum în care trebuie respectate cu strictețe toate regulile de circulație. Nerespectarea acestora duce la penalizări sau excluderea din competiție, după caz.

Acest concurs se va desfășura pe durata a doua zile. Vineri, 2 octombrie, începând cu ora 18:30, va avea loc startul festiv, prin Poarta de Start special amenajata in fata Primăriei Iași. Sâmbătă, 3 octombrie, începând cu ora 9:00, echipajele vor lua startul în competiție din fața Palatului Culturii; de la ora 13:00 concursul continuă în parcarea ERA Shopping Park, unde va avea loc proba superspecială. Ziua de sâmbătă se termină cu festivitatea de premiere, în cadrul Atrium ERA Shopping Park, la ora 19:00.

Condiții de participare Iasi Cultural Trophy 2015
La competiție poate participa orice posesor al unui permis de conducere valabil – categoria B, cu autoturismul înmatriculat, cu toate avizele de circulație pe drumuri publice la zi (ITP, RCA valabile). Autoturismul va fi același pe parcursul celor doua zile de concurs. De asemenea, acesta trebuie sa aibă obligatoriu un copilot, de sex masculin sau feminin, cu vârsta de cel puțin 18 ani.

În mașină se vor afla doar pilotul și copilotul (‘Driver’ și ‘Navigator’), fără terțe persoane.

Sunt admise maxim 100 de echipaje înscrise.
NU SE PERCEPE TAXĂ DE ÎNSCRIERE !

Program Iasi Cultural Trophy 2015
Înscrierile echipajelor pentru Iași Cultural Trophy se vor face doar la XS Motorsport Cafe – ERA Shopping Park – intrarea Altex, completând și semnând formularul de înscriere disponibil acolo , începând cu ziua de vineri, 25 septembrie, ora 9:00, pana joi, 1 octombrie ora 20:00.

Miercuri – 30 Septembrie
orele 17:00-20:00 – Validări înscrieri – XS Motorsport Cafe – ERA Shopping Park – intrarea Altex
Joi – 1 Octombrie

orele 17:00-20:00 – Validări înscrieri – XS Motorsport Cafe – ERA Shopping Park – intrarea Altex
ora 21:30 – afișare ordine de start pe acest site / la XS Motorsport Cafe – ERA Shopping Park – intrarea Altex

Vineri – 2 Octombrie
ora 18:30 – festivitate deschidere si prezentare echipaje in fata Primariei Iasi. Startul festiv va fi dat de oficiali ai Primariei Iași.

Sâmbătă – 3 Octombrie
ora 09:00 – Palatul Culturii startul în competiție la interval de 1 minut
ora 13:00 – Proba SuperSpecială în parcarea ERA
ora 19:00 – Festivitatea de premiere în Atrium ERA Shopping Park

Clase de autoturisme ce pot participa la competiția Iasi Cultural Trophy 2015
Echipajele participante vor fi împărțite pe clase în funcție de autoturismul cu care vor
participa.
Clasa 1 : autoturisme cu lungimea mai mică de 4,3 m
Clasa 2 : autoturisme cu lungimea cuprinsă între 4,3 m și 4,9 m
Clasa 3 : autoturisme cu lungimea mai mare de 4,9 m
Clasa 4 : autoturisme cu înălțimea mai mare de 1,6 m (SUV-uri)

Localizare pe harta