Iasi Cultural Trophy 2016

Iasi Cultural Trophy – 27-28 Mai 2016

Iasi Cultural Trophy 2016

Iaşi Cultural Trophy, ajuns la ediţia a doua, este o competiţie automobilistică pentru amatori care are ca scop promovarea obiectivelor culturale şi turistice ale oraşului. Totodată, prin aceasta acţiune a Clubului Sportiv XS Motorsport Iaşi, organizator al COTNARI Rally IAȘI 2016, campion la organizare în Campionatului Naţional de Raliuri in anii 2014 şi 2015, se doreşte responsabilizarea participanţilor la traficul urban. La Iaşi Cultural Trophy poate participa orice posesor al unui permis de conducere valabil, cu autoturismul înmatriculat, cu toate avizele de circulaţie pe drumuri publice la zi (ITP, RCA si vignieta valabile).

Întrecerea se va desfăşura pe parcursul a două zile. Vineri seara, pe 27 mai, va avea loc prezentarea echipajelor, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. A doua zi, sâmbătă, 28 mai, vor avea loc cele doua probe, cea urbană, care constă în parcurgerea unui traseu de aproape 45 km şi SuperSpeciala Râpa Galbenă, ceea ce reprezintă una dintre surprizele pregătite de organizatori concurenţilor. O altă surpriză este regruparea de la Palatul Culturii, prilej cu care participanţii vor vizita monumentul simbolic al Iaşului.

După SuperSpecială, dar înaintea festivităţii de premiere, participanţii şi spectatorii vor putea urmări demonstraţii ale piloţilor de raliuri din zona Moldovei, care au promis că vor face spectacol.

Iaşi Cultural Trophy este organizat de XS Motorsport Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi, cu sprijinul Companiei Cotnari. Maşina oficială a competiţiei este Ford, prin dealerul ATI Motors Holding Iaşi. Toţi participanţii vor primi premii din partea organizatorilor şi partenerilor competiţiei.

Localizare pe harta