Raliul Sibiului 2010 – 15-18 iulie

Raliul Sibiului 2010
Raliul Sibiului 2010
Data desfasurare 15-18 iulie 2010
Suprafata: Macadam
Organizator: C.S. SCORPION RALLY TEAM

Raliul Sibiului este a cincea etapa din Campionatul National
Raliul Sibiului este si etapa eveniment in Intercontinental Rally Challenge
Startul festiv va avea loc pe 15 iulie in Piata Mare a orasului

Editia a 10-a a Raliului Sibiului a fost inclusa in calendarul Campionatului National de Raliuri si se va desfasura in perioada 15 – 18 iulie 2010. Incepand cu acest an, Raliul Sibiului a intrat si in calendarul etapelor eveniment din Intercontinental Rally Challenge, devenind astfel un eveniment international.

Noul sezon din Campionatul National de Raliuri va debuta, anul acesta, in luna aprilie, iar Raliul Sibiului a fost inclus, de consiliul federal al Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, pe lista celor opt etape in care pilotii din competitia interna se vor bate pentru titlu. Respectand traditia, Raliul Sibiului se va desfasura in cel de-al treilea weekend din luna iulie, mai exact in perioada 15 – 18 iulie 2010. „Startul festiv va avea loc sigur pe data de15 iulie in Piata Mare a orasului Sibiu. Vom avea mai multi kilometri de proba speciala decat in 2009 pentru a ne apropia cat mai mult de standardul unei etape din Intercontinental Rally Challenge si vom reintroduce speciala Santa de noapte”, a dezvaluit Sorin Itu, organizatorul Raliului Sibiului, cateva dintre noutatile din 2010.

A 10-a editie a Raliului Sibiului face parte si din calendarul etapelor eveniment din IRC, devenind astfel un eveniment international. „Vom incepe promovarea acestei etape inca din luna februarie in tari ca Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia si Polonia in incercarea de a atrage cat mai multi piloti straini la start. Pregatim foarte multe surprize pentru editia din acest an, dar le vom dezvalui pe toate la timpul lor”, a mai adaugat Sorin Itu.

Raliul Sibiului, considerat ca fiind cel mai dur si spectaculos din calendarul intern, este etapa a 5-a din Campionatul National de Raliuri si prima etapa pe macadam a sezonului. Celelalte sapte etape din calendar sunt: Raliul Brasovului, Raliul Argesului, Raliul Targu Mures, Raliul Clujului, Raliul Tara Barsei, Raliul Aradului si Raliul Iasiului. In cele noua editii precedente doar patru piloti au reusit sa se impuna pe specialele de macadam, piloti care au in palmares cel putin un titlu national: Mihai Leu, in 2001, Titi Aur, in 2002, 2003, 2005 si 2006, Bogdan Marisca, in 2004 si 2007, si Jarkko Miettinen, in 2008 si 2009.

Mai multe detalii pe
Pagina oficiala a evenimentului